Scandalul dintre Mel Gibson si controversata lui fosta iubita continua! Oksana a spus despre Mel ca nu o ajuta cu bani pentru a o intretine pe fetita lor, Lucia si ca in timpul relatiei acesta a batut-o, ba chiar si-a pierdut si un dinte in urma altercatiilor!
Conform avocatului lui Mel Gibson, Stephen Kolodny, actorul si fosta sa iubita se vor intalni luna viitoare la tribunal pentru a stabili cateva conditii in ceea ce priveste educatia fetitei lor, Lucia. Mel a cerut in repetate randuri ordine de restrictie impotriva Oksanei, dar avand in vedere ca fiica lui locuieste cu ea, Mel cauta o noua solutie. „Cel mai mare interes al lui Mel este sa isi dezvolte o relatie cu fiica sa Lucia, fara ca relatia cu ea sa fie intersectata de Oksana. Am introdus o cerere prin care dorim ca Mel sa nu aiba vizitele restrictionate, sa detina custodia fetitei sale in proportie de 50%, sa o poata vizita si noaptea ” a afirmat pentru showbizspy.com, avocatul actorului. Totodata avocatul a negat si zvonurile conform carora Mel Gibson nu ar plati pensia alimentara a Luciei, invocand si faptul ca Mel mai are 7 copii cu fosta sotie Robyn si in cazul acestora nu au fost niciodata probleme legate de pensia alimentara. „Mel a sustinut-o financiar pe Lucia si va continua sa o faca la fel de generos ca si pana acum. Oksana locuieste in acest moment intr-o casa de multe milioane de dolari, cu patru dormitoare alaturi de Lucia si fiul ei mai mare Sascha. Mel i-a cumparat Oksanei si o noua masina, i-a facut Luciei asigurare de sanatate si i-a dat Oksanei zeci de mii de dolari pentru a o intretine pe Lucia, numai in ultimele luni! ” a incheiat Stephen Kolodny, avocatul actorului Mel Gibson.